The Dandy Run IV
Sambata, 1 aprilie 2017, Stup Art si Stil Masculin va invita la a IV-a editie The Dandy Run in cadrul Salonului Bicicletei 2017, Romexpo, incepand cu orele 13:30 la BRICI (Calea Floreasca 111-113).
The Dandy Run este o plimbare urbana cu bicicleta realizata cu stil! Bulevardele Bucurestiului vor fi luate cu asalt de biciclisti stilati care isi vor prezenta cele mai prezentabile costume & fuste de cycling.
Incepand cu orele 13:30, in cadrul locatiei BRICI sunt asteptati participantii la parada, iar de la orele 15:00 vor incepe sa pedaleze catre Salonul Bicicletei de la Romexpo, pe pista de biciclete. Taxa pentru Salonul Bicicletei se achita la intrarea Romexpo, 20 lei.
Traseul este urmatorul: BRICI (Calea Floreasca 111-113) – Bdv. Mircea Eliade- Bdv Aviatorilor- Bdv Constantin Prezan- Soseaua Kiseleff- Romexpo, unde incepand cu orele 16:00 se va incheia plimbarea cu desfasurarea unor evenimente.
Dress Code: Wear Tweed.
Se cere imbracaminte adecvata: costume din stofa, pantaloni trei sferturi, papioane, berete, pantaloni de golf, jachete sau veste din tweed, pantofi, bluze vintage cu imprimeuri, camasi, fuste de cycling sau poate o capa sport, cravate sau esarfe din matase.
Participantii sunt incurajati sa fie cat mai creativi intrucat vor fi acordate inaltele distinctii pentru “Cel mai bine imbracat domn” si “Cea mai bine imbracata doamna”. Premii oferite din partea: Men’s Cave – Lifestyle Boutique, Beauty One, Oxigen – Life’s Spirit.
De asemenea, va fi acordat premiul pentru cea mai buna bicicleta vintage! Daca bicicleta voastra nu este tocmai una clasica, puteti participa la competitia pentru cea mai original- decorata bicicleta, cu premii din partea : TM leather, Beauty One, Oxigen – Life’s Spirit. Nu uitati de deosebitul premiu pentru “Cea mai frumoasa mustata” si „Cea mai frumoasa barba”, premiile fiind oferite din partea: TM leather si Beauty One.
In cadrul evenimentului The Dandy Run IV va avea loc o expozitie semnata Sebastian Moise.
Evenimentul va fi prezentat de Andrei Coman iar de fluiditatea beat-urilor bootyandfunkybreaks, dar si electro se va ocupa Dj Cosminuit.