Men’s Urban Sin (MUS)
In viitorul apropriat vom asista la schimbari majore in industria modei, in fata carora adaptabilitatea este o caracteristica esentiala pentru a putea supravietui intr-o industrie bazata foarte mult pe imagine si consumerism exagerat. Brandurile de fast fashion au crescut intr-un ritm alarmant, inlaturand micii producatori care nu si-au putut adapta afacerile la cererile clientilor. Fast Fashion-ul promoveaza uniformizarea si iluzia de nou, oferind publicului larg articole vestimentare din materiale de o calitate slaba, reproduceri ale unor creatii vestimentare semnate de designeri internationali, apreciate de altfel pentru calitatea materialelor, pentru detaliile inovative si perfectiunea finisajelor. Oamenii au uitat rolul hainei si importanta ei in viata noastra.
In opozitie cu acesti giganti textili au aparut designeri conceptuali si fashion concept store-uri care ofera alternative consumatorilor de design, in special consumatorilor de calitate. Din pacate, aceste branduri / designeri / fashion store-uri nu au acelasi suport financiar si implicit aceasi forta de promovare.
Am strabatut strazile Bucurestiului in cautarea celor mai Cool Fashion Store-uri, care ofera articole vestimentare si accesorii creative, calitative si inovative. Am gasit patru astfel de magazine, primul dintre ele se numeste Men’s Urban Sin (MUS).
Magazinul a fost infiintat in anul 2013 cu scopul de a crea un spatiu conceptual in care persoanele nonconformiste sa se regaseasca si sa se poata exprima liber. Paul Mihai, fondatorul acestui fashion store, este intr-o continua cautare de designeri care prin creatiile lor sa ofere unicitate si libertate de exprimare celor care le poarta.
Preach, Domingo Rodriguez, Giorgio Brato, Isabel Benenato, Hannibal, Umasan, Atelier Brume, Odeur, Lentrian si Rad Hourani sunt o parte din designerii pe care ii puteti gasi la MUS. Consumatorii de astfel de creatii vestimentare sunt intr-un numar restrans in Romania, motiv pentru care MUS ofera maxim 2 masuri din fiecare articol, incercand sa pastreze unicitatea produsului. In prezent, reprezentantii magazinului pun bazele unei noi colaborari cu brandul Rick Owens. Clientul MUS este o persoana creativa, sofisticata si simpla in același timp.
Magazinul MUS se afla pe strada Paris, nr. 14 A. Pentru mai multe detalii accesati pagina: www.musconcept.ro