Creative Class

Made for beautiful minds

Wagner Arte Frumoase si Povesti

„Wagner Arte Frumoase si Povesti ” a luat nastere in iarna anului 2015 din dorinta Irinei si Anei de a avea propriul lor brand si magazin, prin care sa promoveze portelanurile pictate de Ana si colaboratorii ei.
Produsul prin care s-au identificat a fost cana din portelan pictata manual, un obiect iubit, folosit in ritualurile zilnice ale tuturor oamenilor. In prezent, clientii lor prefera bijuteriile Wagner, in special pandantivele.

Ana Wagner este artist plastic, a terminat sectia Grafica, Academia de Arte la Bucuresti. Artista a primit diverse burse de studiu la universitati din Europa, in urma carora si-a perfectionat tehnica si stilul de lucru.
Irina a absolvit sectia Marketing, Academia de Stiinte Economice din Bucuresti si un MBA la Open University.
Printre artistii care i-au influentat exprimarea artistica, Ana are o admiratie deosebita pentru lucrarile pictorului Stefan Caltia, cu care are si o stransa legatura profesionala. Ana a ales acest mod de exprimare creativa datorita iubirii pentru portelan si pentru detaliu. De asemenea, Ana considera ca bijuteriile reprezinta una din modalitatile cele mai elegante de a ajunge la inimile iubitorilor de frumos.

Atelierul Wagner este specializat in arta portelanului, in special in arta mesei si bijuteriilor din portelan. Brandul se diferentiaza pe piata prin serviciile de personalizare a produselor realizate in functie de cerintele clientilor, la preturi foarte avantajoase. Produsele realizate devenind astfel obiecte unice care se diferentiaza prin detalii fine, precum o monograma, o dedicatie sau o imagine grafica.
Cea mai recenta colectie de bijuterie se numeste Spring Stars.
Colectia prezinta piese de bijuterie realizate din portelan, bogate in decoratii, intr-o paleta cromatica vasta, care imbina elemente din portelan pictate manual cu argint si cristale Swarovski, figurine din argint batute in pietre si cristale, piese cu compozitii spectaculoase.

In prezent, Ana si Irina isi focuseaza energia spre linia de bijuterii pe care doresc sa o expuna si pe piata internationala si asupra unei colectii de obiecte pentru arta mesei care ne va surprinde prin tematica aleasa.

Foto coperta: www.wall-street.ro